De ce merg oamenii la sfinții morți și nu merg la sfinții vii? Unde sunt sfinții din zilele noastre într-o instituție bisericească, cea ortodoxă, aceea care face atâta caz de moaștele sfinților? Dacă în trecut au existat atât de mulți sfinți în Biserica instituțională Ortodoxă, cum se face că astăzi ei sau ele au dispărut cu desăvârșire? Dacă nu au dispărut atunci de ce sfinții vii nu pot să facă aceleași minuni ca și sfinții morți sau chiar mai extraordinare?

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi poate să dobândească mântuirea, doar prin acceptarea jertfei Lui, fără ca el sau ea să urmeze, în mod personal, calea crucii, asemănător cu ceea ce a îndeplinit Isus (Iisus).

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui Dumnezeu. A spune ceea ce crezi și celorlalți este o activitate pozitivă căci acesta este modul în care ”sângele” conștiinței umane colective curge prin venele culturii și progresului omenirii.

Toată credința creștină se bazează pe ideea de sacrificiu de sine. Toată învățătura lui Isus (Iisus) presupune renunțarea la sine sau lepădarea de sine. În absolut toate învățăturile Sale, Isus (Iisus) pleacă de la premisa necesității de a renunța la propriul nostru egoism, la a ne nega pe noi înșine, în natura noastră umană. Isus (Iisus) ne-a învățat să murim înainte de a trăi, adică să ne ridicăm deasupra noastră, în noi, prin a contesta egoul nostru.