Putem doar să sperăm că povestirile biblice legate de apariția animalelor pe Pământ sunt mult mai coerente.

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! 23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-25) 

În treacăt fie spus, omisiunile se țin lanț. Textul nu se referă și la peștii care trăiesc în apele dulci, ci doar la cei ce viețuiesc în apele mărilor și oceanelor și la animalele care trăiesc pe uscat și la păsări. De fapt, există alte motive pentru a respinge aceste texte ca fiind datorate inspirației lui Dumnezeu. 

Textul ne spune că Dumnezeu a creat de la început trei diferite tipuri de animale de uscat. Aceste tipuri ar fi fost, fiarele sălbatice, animalele domestice și toate târâtoarele pământului. Pentru scriitorul textului respectiv, fiarele sălbatice și animalele domestice nu au strămoși comuni, ci sunt tipuri sau specii diferite de animale. Aceasta este o eroare fundamentală bazată pe lipsa elementară de cunoaștere a originii animalelor. Toate animalele au fost inițial sălbatice și unele din ele au fost domesticite de oameni pentru folosul lor. Afirmația că Dumnezeu ar fi creat unele animale sălbatice și altele domestice este și ea o dovadă că nu El a inspirat aceste texte, deoarece această declarație nu corespunde adevărului faptic dovedit de știință. Ce se înțelege prin fiarele sălbatice? Dacă această formulă se opune animalelor domestice, atunci fiare sălbatice sunt și animalele carnivore, dar și animalele ierbivore care trăiesc în sălbăticie. După cum știe toată lumea, există vite sălbatice și vite domestice, sau capre sălbatice și capre domestice, etc. Toate au fost inițial sălbatice și au devenit domestice printr-un proces de domesticire organizat de oameni. Expresia fiare sălbatice se potrivește animalelor carnivore sălbatice, dar nu și animalelor ierbivore sălbatice, deoarece cele din urmă de regulă nu ucid alte animale. Modalitatea de divizare a animalelor între fiare sălbatice, animale domestice și târâtoarele pământului este de o naivitate care îi subliniază caracterul străvechi. 

Textul biblic se referă la animalele domestice și la cele sălbatice ca fiind două categorii diferite de specii de animale și această deosebire nu are nici un sens. Aceeași specie poate să fie domestică sau sălbatică, de exemplu există câini sălbatici și câini domestici, capre sălbatice și capre domestice, vite sălbatice și vite domestice, care din punct de vedere genetic reprezintă aceleași specii de animale. Biblia greșește atunci când desemnează aceleași specii sau feluri de animale ca fiind specii diferite, doar pentru că unele animale sunt sălbatice și altele domestice.

Oamenii au fost destinați de la început, în conformitate cu Biblia, să mănânce iarbă verde și fructe și nu produse de origine animală. Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce mai trebuia ca oamenii să domesticească animale, cum ar fi vite sau oi, dacă nu putea să consume carnea sau laptele lor? Animalele domestice necesită efort uman pentru creșterea lor. Dacă, așa cum încearcă Biblia să ne convingă, oamenii au mâncat la început doar iarbă verde și fructe, atunci creșterea animalelor ar fi fost o ocupație inutilă. Vitele ar fi putut fi folosite pentru muncă, dar nu și caprele sau oile.

Nu ar fi existat nici un motiv pentru creația caprelor sau a oilor domestice într-o lume în care nu își găseau locul. A crea animale domestice înainte de creația omului care să le păzească de prădători și să le îngrijească este, de fapt, o afirmație absurdă pe care o face Biblia. Suntem din nou confruntați cu un caz în care ordinea creației este inversată, din punct de vedere logic. Mai întâi ar fi fost create animalele domestice și numai după aceea au fost creați cei care puteau să aibă grijă de ele. Deosebirea dintre animalele domestice și cele sălbatice este că primele au nevoie de oameni pentru existența lor. Mai mult, primii oameni au fost plasați în Grădina Eden pentru ca să îngrijească Grădina și nicidecum pentru ca să îngrijească animale domestice.

„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facerea 2; 15)

Creația animalelor domestice, înaintea oamenilor, cu toate că acele animale aveau nevoie de oameni pentru a rămâne domestice, și plasarea oamenilor în Grădina Eden pentru a lucra pământul, nu pentru a îngrijii animale, este o contradicție, atâta vreme cât chiar Biblia consideră aceste două activități ca fiind categorii diferite de muncă. Poate că vitele se puteau folosi pentru munca pământului, dar să nu uităm că agricultura, conform Bibliei, ar fi apărut numai după ce oamenii ar fi căzut în păcat și ar fi fost obligați să lucreze pământul cu eforturi deosebite. Nu ni se spune că ar fi existat animale în Grădina Eden și nu ar fi avut nici un rost prezența tuturor animalelor în Grădină dacă oamenilor li s-a recomandat să mănânce fructe și nu hrană de origine animală. Oricum doar doi oameni nu puteau să aibă grijă de toate animalele domestice de pe Pământ.

Imediat după creația lor, caprele domestice și oile domestice ar fi devenit rapid victimele animalelor sălbatice, și dacă din fiecare specie de animale erbivore ar fi fost creată o singură pereche de animale, atunci foarte multe specii, dacă nu toate, ar fi fost mâncate de prădători și ar fi fost extinse, chiar înainte de creația oamenilor. O situație similară este descrisă de Biblie și după Potop, atunci când animalele erbivore ar fi coborât de pe corabie, două câte două, împreună cu carnivorele, care se hrăneau cu astfel de animale. Ar fi fost de ajuns să dispară unul dintre cei doi parteneri, masculul sau femela, pentru ca o întreagă specie de animale să devină dispărută. Supraviețuirea animalelor erbivore, sălbatice sau domestice, nu ar fi avut nici o șansă de reușită, în condițiile în care Biblia ne spune că ar fi fost create. Dacă nu există o altă perioadă pentru creația animalelor, atunci toate animalele, așa cum le cunoaștem, erbivore și carnivore, ar fi trebuit să fie create în zilele a cincea și a șasea.

Dacă animalele domestice ar fi fost create pentru sacrificii religioase și nu pentru carnea și laptele lor atunci înseamnă că Dumnezeu i-a creat pe oameni știind cu siguranță că vor păcătui împotriva Lui. Aceasta ar însemna că Dumnezeu a văzut dinainte suferința umană și moartea și le-a acceptat. 

Domesticirea animalelor a venit printr-un lung proces de adaptare a anumitor animale la activitățile umane. Domesticirea este datorată modului cum sunt tratate animalele de către oameni și de aceea Dumnezeu nu putea să creeze animale gata domesticite, înainte de creația oamenilor. Un animal domestic, care nu este îngrijit de oameni, devine din nou sălbatic, și așa s-ar fi întâmplat și cu animalele domestice, dacă ar fi fost create înaintea oamenilor, și dacă nu ar fi fost distruse în totalitate de animalele carnivore.

Cu toate că oamenilor nu li s-a permis să se hrănească cu carne, înainte de Potop, Biblia ne spune că ei totuși au ucis animale pe care le-au oferit ca sacrificii lui Dumnezeu, în aceea perioadă:

„3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.” (Facerea 4; 3-5)

De ce ar fi domesticit Abel animalele, dacă oamenii nu mâncau carne? Ar fi putut să domesticească animalele și să le sacrifice pentru pieile lor dar pentru asta nu ar fi fost nevoie să țină turme de animale, deoarece animalele sălbatice ar fi fost mereu disponibile. Este greu de acceptat că Abel ar fi oferit carne ca sacrificiu adus lui Dumnezeu, dacă oamenii, în aceea perioadă, nu se hrăneau cu carne. Ce l-ar fi făcut pe Abel să creadă că Dumnezeu ar fi consumat carne, chiar și simbolic, dacă oamenii și animalele nu o consumau? Povestea este incredibilă, dacă avem în vedere semnificația sacrificiilor de animale, în V.T. după Potop.

În V.T. o parte din carnea animalului care fusese sacrificat era mâncată de preoți. Chiar și în N.T. Isus (Iisus) le-a cerut ucenicilor Săi, ca în mod simbolic, să mănânce carnea Lui și să bea sângele Său. Isus (Iisus) este considerat a fi Mielul lui Dumnezeu, care a fost sacrificat pe cruce. Mâncarea cărnii animalului sacrificat reprezenta o modalitate de identificare cu soarta acelui animal, care murea pentru păcatele omului care propunea acel sacrificiu. Deoarece consumul de carne animală nu era permis înainte de Potop, nici sacrificiul unor animale nu ar fi avut nici un sens, nici chiar ca o jertfă de mulțumire, adusă lui Dumnezeu. Este mai mult decât sigur că sacrificiile aduse de Cain și Abel sunt doar o simplă invenție, deoarece și personajele despre care se spune că ar fi făcut acele sacrificii nu sunt decât eroi de legendă. Povestea lor a fost inserată printre scrierile din V.T. doar după ce sacrificiul de animale a devenit uzual pentru Evrei.

În cartea Facerea, se spune că Dumnezeu a apreciat mai mult jertfa adusă de Abel, cu toate că aceasta implica violență săvârșită asupra animalelor și El s-a declarat supărat pe lumea pe care a creat-o și din cauza violenței acesteia. Nu are nici un sens, dacă Dumnezeu nu agrea violența, de ce a acceptat sacrificiul violent adus de Abel? Omorârea animalelor nu făcea decât să genereze violență în mijlocul naturii create de Dumnezeu. Sacrificiul potrivit era acela adus de Cain, deoarece el a adus ca jertfă un produs care se putea mânca în acel moment, și care era constituit din cereale.    

Numai după Potop, oamenilor li s-a permis să mănânce carne, dar ni se spune că Abel ar fi sacrificat un animal înainte de Potop și i-a oferit lui Dumnezeu grăsimea acestuia. Abel nu a văzut carnea animalelor ca ceva necurat, care trebuia evitat, ci ca ceva demn de a fi oferit lui Dumnezeu. În lumea reală, lucrul acesta nu are sens. Sacrificiile erau privite ca un fel de „hrană” pentru Dumnezeu și El nu ar fi putut să „mănânce” o hrană care era interzisă oamenilor, dacă El nu dorea să dea un exemplu rău acestora.

Primul păstor de pe planeta noastră ar fi fost Abel, în conformitate cu Biblia:

„2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.” (Facerea 4; 2)

Mulți ani ar fi trebuit să treacă până când animalele domestice create de Dumnezeu, înaintea creației oamenilor, să aibă un păstor. Animalele domestice, fără păstor, pentru o așa de lungă perioadă de timp, ar fi fost fie mâncate de animalele carnivore, fie ar fi devenit și ele sălbatice. Abel ar fi trebuit să domesticească din nou anumite animale, pentru a avea o turmă, dar de ce ar fi făcut acest lucru? Doar pentru a sacrifica animale lui Dumnezeu? În acest fel, creația de animale domestice de către Dumnezeu nu ar fi avut nici un rost. Aceasta este o absurditate, conținută de Biblie.

De ce ar fi apărut prima diviziune a muncii, la puțin timp după căderea lui Adam și Eva în păcat? Această diviziune s-ar fi produs între meseria de agricultor și cea de crescător de animale. Abel a fost necăsătorit, având ca singură familie pe tatăl său, pe mama sa și pe fratele său. Nu ar fi avut nevoie de o turmă de animale, de care să aibă grijă ca o ocupație principală, doar pentru a avea o sursă de piei de animale, pentru îmbrăcămintea sa, a părinților săi și a fratelui său, în condițiile în care oamenii nu consumau produse animale ca hrană. Pieile animalelor sălbatice ar fi fost o sursă suficientă de îmbrăcăminte. Probabil, înainte de a fi cultivatori de pământ, și crescători de animale, oamenii au fost culegători și vânători, prin urmare ei își procurau îmbrăcămintea folosind pieile animalelor sălbatice ucise. Câte piei ar fi fost necesare pentru îmbrăcămintea a patru oameni? Nu atât de multe încât să justifice grija pentru o turmă de animale. Proporția dintre numărul mic de oameni de pe Pământ, la aceea dată și nevoia de a îngriji o turmă de animale pentru nevoile lor de îmbrăcăminte, dacă dintr-un motiv necunoscut pieile de animale nu ar fi putut să fie recoltate de la animalele sălbatice, pune sub semnul întrebări desemnarea lui Abel ca fiind primul crescător de animale de pe planeta noastră. 

Ar fi rezonabil să credem că Abel și Cain au avut fiecare o ocupație separată, în loc să lucreze împreună cu Adam și Eva în aceeași gospodărie? Oamenii au lucrat întotdeauna în grupuri și nu ca indivizi izolați, așa cum propune cartea Facerea. Dacă ar fi lucrat ca un grup, nu avem nici un motiv să credem că Abel și Cain ar fi inițiat prima mare diviziune a muncii din istorie, aceea dintre agricultorii care lucrau pământul și crescătorii de animale. Aceste diviziuni au apărut doar după ce s-a înmulțit populația globului și grupuri bine definite de oameni s-au ocupat în mod special de munca cu pământul iar altele de creșterea animalelor. Într-o familie mică, de patru persoane, prezența separată a două ramuri de activitate umană nu ar fi avut nici un sens. Biblia conține detalii incredibile cu privire la existența pe Pământ a primilor oameni.  

O altă exagerare a cărții Facerea se referă la presupusa dominație a oamenilor asupra lumii animale, și mai ales la aspectul că aceasta ar fi recunoscută în mod natural de către animale. Nu este adevărat că oamenii generează groază și frică tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și la tot ce se mișcă pe pământ și la toți peștii mării. Ar leii, tigrii sau alți predători îngroziți la vederea oamenilor? În sălbăticie, ei atacă oamenii, când au ocazia să facă acest lucru. Sunt rechinii speriați de oameni? Animalele prădătoare mari folosesc oamenii ca și hrană atunci când pot să o facă.

„2. Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână. 3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.” Facerea (9; 2-3))

 Un alt aspect straniu în ceea ce privește creația animalelor este acela al creației animalelor necurate. De ce ar fi fost create animale, care mai târziu au fost considerate a fi necurate? Nu se pune problema ecosistemului, deoarece Biblia nu recunoaște necesitatea organizării naturii în ecosistem. După relatarea cărții Facerea, toate animalele ar fi fost erbivore până după Potop. În același timp, în cartea Deuteronomul sunt precizate care sunt animalele necurate:

„3. Să nu mâncaţi nici un lucru necurat. 4. Iată dobitoacele pe care le puteţi mânca: 5. Boul, oaia, capra, cerbul, gazela, antilopa, ţapul, cerboaica, boul sălbatic şi capra sălbatică. 6. Orice dobitoc care are copita despicată, cu spintecătură adâncă între amândouă părţile copitei şi care dobitoc rumegă mâncarea, se mănâncă. 7. Dintre cele ce îşi rumegă mâncarea sau îşi au copita despicată printr-o spintecătură adâncă, numai acestea nu se mănâncă: cămila, iepurele şi iepurele de casă, pentru că, deşi acestea îşi rumegă mâncarea, dar nu-şi au copita despicată, acestea sunt necurate pentru voi. 8. Nu se mănâncă porcul, pentru că, deşi are copita despicată, nu îşi rumegă mâncarea; acesta este necurat pentru voi. Carnea acestora să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi.” (Deuteronomul 14; 3-8)

De ce a creat Dumnezeu animale care sunt necurate? Un răspuns ar fi acela că animalele considerate a fi necurate în V.T. au apărut prin evoluția naturii și nu ca rezultat al creației lui Dumnezeu. Contradicția constă în aceea că Dumnezeu a declarat, după creația animalelor, că toate sunt bune, dar în cartea Deuteronomul anumite animale sunt considerate necurate. Pot să fie bune animalele necurate? Bune pentru ce? Dacă sunt necurate unele animale nu au cum să fie bune. Ar fi fost utile pentru echilibrul ecosistemului dacă Biblia ar fi admis că există un ecosistem al planetei, dar nu face acest lucru, cel puțin până la Potop. Necurăția animalelor nu se referă doar la interdicția de a mânca carnea lor, dar și mai ciudat la opreliștea de a le atinge stârvurile. Cum putea să fie curățat locul de corpurile lor moarte? Probabil, numai cu ajutorul străinilor, care locuiau în mijlocul poporului evreu. Interdicția de a atinge corpurile unor animale moarte este o ciudățenie care nu se armonizează cu afirmația că Dumnezeu ar fi create toate animalele.

Cartea Facerea ne spune că inițial toate animalele au fost destinate să mănânce vegetație, dar noi știm că anumite animale sunt prădători și că mănâncă carne și nu plante. Din felul în care sunt construite animalele putem să vedem că unele sunt în așa fel făcute încât să fie prădătoare iar altele să se apere de astfel de animale carnivore. Dacă toate animalele au fost destinate să se hrănească cu plante, atunci de ce ar fi fost create animale cu un sistem de apărare împotriva prădătorilor? Dacă, de exemplu, aricii au fost creați de Dumnezeu, de ce au fost dotați cu țepi, ca mijloc de apărare, dacă Biblia ne spune că inițial toate animalele se hrăneau doar cu vegetație? Un animal erbivor nu ar fi fost niciodată interesat să atace și să consume un arici. Nici oamenii, care erau tot vegetarieni, nu i-ar fi atacat pe arici. În lumea reală aricii sunt pregătiți să respingă atacul unui animal de pradă, deoarece în această lume au existat întotdeauna animale carnivore și Biblia nu are dreptate când declară că a existat un timp când toate animalele mâncau numai plante. Într-o lume în care ar fi existat numai animale erbivore, o astfel de apărare naturală nu ar fi fost necesară și nu ar fi fost creată de Dumnezeu. 

Există multe sisteme de apărare în natură împotriva prădătorilor care ne spun că astfel de animale prădătoare au existat întotdeauna: 

„De a lungul milioanelor de ani de evoluție, animalele au dezvoltat numeroase moduri de a se apăra împotriva prădătorilor. Evident, fuga de prădători este alegerea multor animale care pot să fie pradă. Cu toate acestea, există și anumite metode de apărare, adesea ne luate în considerare dar interesante care implică decepția și chimia. Acestea includ folosirea substanțelor chimice toxice, camuflajul și deghizarea.” (ref. 76)

Aceste mijloace de protecție sunt reale și pot să aibă doar două cauze. Ele au fost create fie de Dumnezeu, fie de natură prin evoluție. Ce este mai probabil? Dacă Dumnezeu ar fi alocat numai plante pentru hrana oamenilor și a animalelor, până la Potop, atunci nu ar fi existat nici animale carnivore până în acel moment. Dacă nu au existat prădători nu ar fi fost necesare nici mecanismele împotriva lor. Pe de altă parte, aceste mecanisme există, ceea ce înseamnă că fie Dumnezeu a creat animalele cu ele și Biblia greșește cu privire la natura hranei alocate inițial oamenilor și animalelor, ori că animalele nu au fost create direct de Dumnezeu, ci de natură prin evoluție. Personal consider a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, deoarece Dumnezeu nu ar fi creat lucruri inutile, adică mecanisme de apărare care să nu servească la nimic.

Teoria evoluției ne spune că animalele carnivore au evoluat în același timp cu animalele erbivore și în legătură unele cu altele. Luând în considerare acest lucru trebuie să observăm că creaționiștii nu au un răspuns convingător la întrebarea legată de existența sistemului de apărare împotriva prădătorilor, în lipsa acelor animale de pradă. Sistemele de apărare împotriva prădătorilor nu sunt doar adaptări minore, ci ele țin de structura internă esențială a acelor animale, care definește ceea ce sunt.

În categoria predătorilor se includ plante carnivore, păsări, animale terestre și animale marine. Cine a creat toate aceste entități dacă toate animalele au trebuit să mănânce iarbă din momentul creației până după Potop, în conformitate cu cartea Facerea? Aceasta este o mare contradicție a Bibliei, care nu trebuie subestimată. Nu este vorba despre un amănunt fără importanță. Având în vedere numărul foarte mic de amănunte privitoare la creație, pe care le putem găsi în Biblie, fiecare mănunt contează și este cu atât mai important cu cât se pretinde că aceste texte sunt inspirate de Dumnezeu. Se afirmă fără echivoc că Dumnezeu ar fi creat animale carnivore, dar că le-ar fi dat ca și hrană iarba câmpului.

Acest aspect reprezintă o problemă fundamentală în relația dintre știință și religie. Creaționism sau evoluționism? Dacă acceptăm creaționismul atunci suntem obligați să admitem că Dumnezeu a creat toate speciile de animale inclusiv pe cele carnivore în perioada celor șase zile din săptămâna creației, deci nu mai există nici o posibilitate de evoluție majoră a unor specii din erbivore în carnivore.

Creația animalelor a fost făcută de Dumnezeu în limitele felului acelor animale, adică în limitele diferitelor specii. Dacă un animal care a fost creat erbivor, după Potop a devenit carnivor, acel animal nu mai este de același fel sau de aceeași specie cu animalul care a fost creat inițial erbivor. Dacă anumite animale au evoluat din erbivore în carnivore, atunci natura este și ea un creator, alături de Dumnezeu. Biblia contrazice creaționismul atunci când afirmă că inițial toate animalele au mâncat plante, deci toate au fost erbivore. Dacă ar fi fost așa, atunci teoria evoluționistă este corectă căci ea afirmă că în dezvoltarea lor anumite specii de animale s-au transformat dintr-o specie în altă specie. 

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt uriașe. Dentiția, forma maxilarelor, stomacul, mărimea corpului, întreaga structură este adaptată, pentru ca aceste animale să mănânce vegetație. Același lucru este valabil și pentru carnivore, care se hrănesc cu carne.

Chiar dacă câteodată animalele erbivore pot să mănânce accidental o mică cantitate de carne, aceasta nu poate să fie principala lor sursă de hrană și diferențele dintre ele și animalele carnivore rămân hotărâtoare. Animalele erbivore pot ocazional să mănânce insecte sau carcase de animale moarte, dar lucrul acesta nu schimbă modul lor de hrană. Animalele erbivore nu sunt pregătite de natură pentru uciderea și consumul cărnii altor animale. Erbivorele și carnivorele ocupă locuri diferite în lanțurile trofice, primele sunt pradă și cele din urmă sunt prădători. Așa a creat Dumnezeu lumea, sau mai degrabă așa a creat natura lumea animală. Există și animale omnivore, care mănâncă și plante și animale, dar problema în cartea Facerea este existența predătorilor, începând din ziua a cincea. (ref. 77)

Este o problemă sub două aspecte. În primul rând există o contradicție între felul animalelor și modul lor de hrană, care nu este adecvat tuturor animalelor, și în al doilea rând, îl prezintă pe Dumnezeu într-o cu totul altă lumină decât o fac instituțiile bisericești. Dacă Dumnezeu a creat o lume în care, de exemplu, leul ucide antilopa și o mănâncă, atunci El nu a creat o lume paradisiacă, perfectă, în care a existat, până la căderea lui Adam și a Evei, o pace și o bucurie deplină. Un astfel de Paradis nu a existat niciodată pe Pământ.

Dumnezeu a creat fiare sălbatice și sub această descriere nu ne putem gândi la animalele erbivore, care nu sunt fiare sălbatice, dar ne putem referi la animalele carnivore:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 24-25)

Această descriere contrazice hrănirea numai cu plante, tip de hrănire care ar fi fost atribuită tuturor animalelor, după creația lor. Animalele marine nu mănâncă toate plante. De exemplu, balenele albastre mănâncă mai ales krill. Rechinii, animale carnivore, sigur nu mănâncă plante. Rechinii mănâncă în general pești mai mici sau chiar lei de mare sau foci. (ref. 78)

De ce ar fi creat Dumnezeu animale care să aibă caracteristicile necesare pentru a mânca vegetație și altele pentru a se hrăni cu carne, dacă toate animalele au fost, de la început, destinate să mănânce iarbă? Înainte de Potop, leii, panterele, lupii, hienele și alte animale au fost destinate să mănânce iarbă, dar aceasta hrană nu era potrivită pentru structura lor internă, cu care au fost create. 

De ce nu a creat Dumnezeu numai erbivore dacă a destinat toate animalele să mănânce numai plante, imediat după creația lor? S-a bazat Dumnezeu pe evoluția speciilor așa de mult încât a plănuit ca anumite animale erbivore să evolueze prin selecție naturală și să ajungă carnivore? Când s-a întâmplat această evoluție? Până la Potop toate animalele ar fi fost erbivore, dar după Potop unele animale ar fi evoluat din ceea ce erau și ar fi dezvoltat maxilare puternice, un alt tip de stomac și o cu totul altă configurație fizică. O astfel de evoluție ar fi durat milioane de ani și nu doar câteva mii de ani, așa cum ne relatează Biblia. Dacă animalele carnivore au evoluat din animale erbivore, o versiune propusă de Biblie, atunci înseamnă că cealaltă versiune prezentată de textele biblice, creația, este greșită. Teoria creaționistă presupune că toate animalele au fost create în săptămâna creației, după felul lor, deci nu au evoluat dintr-o specie sau dintr-un fel în altul, după ce cele șase zile ale creației s-au încheiat. 

Să luăm un exemplu. Să ne imaginăm că dintr-o căprioară, prin evoluție, ar fi rezultat o hienă. Este improbabil. Mai mult, dacă schimbarea din erbivore în carnivore ar fi fost generată de condițiile de viață, care le-ar fi favorizat pe carnivore, atunci de ce nu au devenit toate animalele carnivore sau mai degrabă omnivore, căci în felul acesta și-ar fi extins gama de alimente și și-ar fi îmbunătățit modul de hrană? Evoluția naturii nu funcționează în felul acesta și ea nu s-a produs printr-o aprobare a unui anumit tip de hrană dată de Dumnezeu, ci s-a întâmplat în sute de mii sau chiar milioane de ani, printr-o dinamică internă a fenomenelor naturale. Dacă Dumnezeu este dragoste și apreciază mila, atunci nu putea să creeze o lume a morții și a suferinței în care lupta pentru existență să fie condusă de capacitatea unor animale de ucide alte animale.

Cred că este foarte important să încercăm să înțelegem bine natura acestei absurdități biblice, deoarece în felul acesta putem să avem o imagine mult mai clară a valorii anumitor texte și a imposibilității ca ele să fi fost inspirate de Dumnezeu. Cei care susțin cu toată tăria că Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu îi fac un mare deserviciu Lui, deoarece, dacă textele din primele două capitole ale Bibliei ar fi inspirate de El, atunci imaginea pe care aceste texte o prezintă este una foarte defavorabilă Lui. Un Dumnezeu care creează animale carnivore și le cere să mănânce iarbă nu poate să fie o Realitate rațională.

Erbivorele și carnivorele sunt două feluri diferite de animale, ele nu se transformă brusc dintr-un fel în celălalt fel de animal. Dacă Dumnezeu ar fi creat numai erbivore și unele dintre ele ar fi devenit carnivore, după Potop, printru-un proces de transformare, aceasta ar fi o validare a teoriei evoluționiste, deoarece schimbările ar fi fost radicale și nu doar niște adaptări minore la mediu.

Este imposibil pentru animalele carnivore să mănânce numai vegetație. Ele nu sunt adaptate la acest mod de hrănire, pentru a regurgita hrana și a o rumega din nou, după regurgitare. Întreaga structură biologică a carnivorelor este de așa fel încât să le permită să se hrănească cu carne, dar aceasta nu le permite să consume vegetație ca și hrană de bază. Nu există nici o motivație rațională pentru care Dumnezeu ar fi creat animalele carnivore în ziua a cincea și a șasea dacă ele ar fi trebuit să mănânce numai vegetație. Biblia afirmă că Dumnezeu ar fi creat toate animalele după felul lor și fel sau specie înseamnă că animalele care aparțin de acel fel sau aceea specie au anumite caracteristici importante care le deosebesc de alte feluri sau specii de animale. Prădătorii consumă carne și se deosebesc ca și specii de erbivorele care mănâncă vegetație.

Animalele carnivore nu provin direct din animalele erbivore, care ar fi fost salvate pe corabia lui Noe. Mai întâi, acel eveniment nu s-a întâmplat cu adevărat și, în al doilea rând, animalele erbivore, prin natura lor, nu s-ar fi apucat să ucidă alte animale, pentru a se hrăni. Prădătorii ar fi apărut imediat după Potop, după cum ne spune Biblia, și nu după trecerea unei lungi perioade de timp și apariția lor ar fi fost generată de aprobarea dată de Dumnezeu de a mânca carne.

Să spunem pentru un moment că toate animalele ar fi fost erbivore înainte de Potop, așa cum le recomandă hrana care le-a fost alocată de Dumnezeu, conform cu cartea Facerea, capitolul 1. Ce s-a întâmplat după acel eveniment? Cine le-a spus animalelor că au primit permisiunea să mănânce carne și cum au recepționat ele această permisiune? Care a fost exact motivul pentru care unele animale erbivore au renunțat să mai mănânce iarbă și s-au apucat să se hrănească cu carne? Dacă resursele de iarba ar fi fost mai rare după Potop, tot așa ar fi fost și rezervele de carne, deoarece de pe corabie ar fi coborât o singură pereche de animale din fiecare specie.

Să nu uităm că Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi terminat creația Lui la sfârșitul zilei a șasea și că după aceea nu mai există posibilitatea de macro-evoluție, ci numai de mici adaptări care explică varietățile de animale în cadrul aceleași specii. Dacă Dumnezeu a recreat unele animalele după Potop, atunci Biblia nu este reală atunci când afirmă că El a terminat creația Sa în șase zile.

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (Facerea 2; 1-2)

Cineva ar putea spune că Dumnezeu a creat animalele în ziua a cincea și a șasea, dar că după aceea ele au evoluat conform legilor naturii. Biblia nu ne permite să facem această afirmație, atâta vreme cât ea ne spune că la sfârșitul creației, Dumnezeu ar fi pecetluit întreaga creație, pe care ar fi declarat-o foarte bună.

„31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facerea 1, 31)

Dacă Dumnezeu a făcut toate lucrurile foarte bune, de ce a mai fost nevoie să intervină natura, prin evoluție, și să modifice ce a făcut El? La ora actuală nu există nici o teorie științifică care să combine creația cu evoluția, în așa fel încât să permită explicarea transformării unei specii create de Dumnezeu într-o altă specie. O combinație între creaționism și evoluționism, în ceea ce privește creația animalelor ar contrazice și creaționismul și evoluționismul, fără ca să aducă clarificările necesare.

Dacă Dumnezeu a creat prădătorii, și dacă El a creat animalele înainte de creația omului, așa cum spune cartea Facerea, moartea a intrat în creație înainte de căderea lui Adam și a Evei și fără nici o conexie cu aceasta. Întreaga teologie a căderii în păcat a primilor oameni se dovedește a fi o invenție bazată pe mitologie, dacă ei oricum ar fi murit, conform naturii lor, fie că păcătuiau fie că nu ar fi păcătuit. Primii oameni nu au fost omorâți de Dumnezeu, în ziua când au păcătuit împotriva Lui, ei au mai trăit multe sute de ani, dar li s-a interzis accesul la pomul vieții. Biblia ne spune deci că dacă Dumnezeu a creat toate animalele în ziua a cincea și a șasea atunci moartea a existat întotdeauna în creație și  oamenii au fost și ei ființe muritoare, deci moartea nu a venit ca o pedeapsă pentru oameni, ci ca ceva natural. Amenințarea lui Dumnezeu cu moartea, din cartea Facerea, își pierde semnificația, dacă oamenii oricum ar fi murit.

Mortalitatea lui Adam și a Evei, în contextul cărții Facerea, este dovedită prin referința la pomul vieții. O ființă care ar fi fost creată nemuritoare, omul, nu ar fi avut nevoie de pomul vieții pentru a trăi veșnic. Pedeapsa oamenilor nu a fost moartea, ci interdicția de a mânca din pomul vieții, care le-ar fi oferit șansa de a trăi veșnic. Întrucât oamenii au fost de la început ființe muritoare Dumnezeu ar fi putut să le spună că în ziua când vor păcătui li se va interzice accesul la pomul vieții, dar le-a spus că în acea zi vor muri și lucrul acesta nu s-a întâmplat. Pare a fi doar o diferență de nuanță, dar este esențială dacă avem în vedere veridicitatea Bibliei.

Cei mai mulți comentatori biblici consideră că moartea a intrat într-o lume paradisiacă, cauzată de neascultarea oamenilor. Această afirmație, însă, nu are nici un sens. Căderea lui Adam și a Evei nu ar fi avut nimic a face cu obiceiurile alimentare ale animalelor dacă acestea au fost de la început create să fie erbivore și carnivore. Oricum, vinovăția oamenilor nu avea de ce să atragă răspunderea animalelor și mai ales nu avea cum să influențeze structura lor biologică. Animalele au fost create de Dumnezeu, după felul lor, și o acțiune umană negativă nu avea cum să schimbe felurile sau speciile de animale. În Biblie, momentul când ar fi apărut o schimbare în obiceiurile alimentare ale animalelor ar fi fost după Potop, și nu după căderea lui Adam și a Evei în păcat, prin urmare cele două evenimente nu sunt direct legate. Dacă între cele două evenimente ar fi existat o legătură de cauzalitate, atunci animalele ar fi început să mănânce carne imediat după căderea în păcat a primilor oameni.

În același timp, printre comentatorii biblici există și opinia că există în Biblie argumente care favorizează ideea că Dumnezeu ar fi creat carnivore în ziua a șasea. Citatul următor prezintă în mod succint această opinie:   

„Cartea Facerea descrie ordinea creației și felul creaturilor pe care le-a creat Dumnezeu. Mulți creaționiști adepți ai unui pământ tânăr, cred că Dumnezeu nu a creat carnivorele, ci anumite animale au evoluat sau au suferit mutații și au devenit carnivore după căderea oamenilor. Din punct de vedere genetic, lucrul acesta este imposibil, și dacă Dumnezeu cumva l-a cauzat să se întâmple, nu este niciodată menționat în Biblie. Dumnezeu a creat cel puțin o parte din carnivore în ziua a șasea. Aici este pasajul relevant: Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice (chayah) după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice (chayah) după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. (Facerea 1; 24-25)” (ref. 79)

Autorul acestui comentariu folosește cuvântul ebraic chayah pentru a demonstra că Biblia spune că Dumnezeu a creat animale carnivore în ziua a șasea a creației. Acest cuvânt este folosit în textele biblice cel mai adesea, pentru a indica animale care mănâncă carne.

„Putem să examinăm cum este folosit cuvântul ebraic (chayah) în restul Bibliei …O examinare a cuvântului ebraic chayah indică că în vasta majoritate a cazurilor când este folosit, cuvântul se referă la animale care mănâncă carne. Pare a fi probabil că descrierea creației din cartea Facerea se referă la carnivore, cu atât mai mult cu cât animalele domestice sunt menționate în același vers. Dacă chayah s-ar fi referit la erbivore, animalele domestice ar fi putut fi lăsate de o parte, deoarece ar fi fost incluse în termenul chayah.” (ref. 80)

Care a fost criteriul de diferențiere între erbivorele care ar fi fost transformate în carnivore și cele care ar fi rămas erbivore? Nu a existat un astfel de criteriu, dacă toate animalele au mâncat iarbă înainte de Potop. În realitate, erbivorele și carnivorele au fost generate de natură, urmare a unui lung proces de evoluție și selecție naturală și amândouă categoriile au fost integrate într-un sistem planetar, în care ambele au avut un rol important de jucat și încă mai au.

Din tabăra creaționiștilor care cred într-un Pământ tânăr vine opinia naivă că animalele carnivore sunt de fapt erbivore, care și-au schimbat comportamentul. Daniel Criswell scrie:

„Cu toate că originea prădătorilor este puțin cunoscută, este incorect să fie atribuită creaționiștilor care cred într-un pământ tânăr afirmația că animalele prădătoare au dezvoltat repede și recent trăsăturile fizice necesare pentru a prăda. Este o greșeală comună că animalele carnivore au evoluat printr-o schimbare în formă și funcție. Nici o evoluție fizică nu a fost necesară pentru a schimba erbivorele în prădători – a fost mai degrabă o schimbare în comportament.” (ref. 81)

Autorul citatului consideră că o schimbare în comportamentul animalelor ar fi de ajuns pentru ca să explice diferențele importante dintre structura morfologică a erbivorelor și a carnivorelor. În realitate, diferențele dintre erbivore și carnivore sunt profunde și sunt determinate de structura lor biologică, și comportamentul lor este influențat de aceste caracteristici structurale. Comportamentul unor animale este un efect al structurii lor biologice, prin urmare această structură explică comportamentul. Schimbarea de comportament fără o schimbare de structură biologică nu poate să facă dintr-un animal erbivor, unul carnivor. 

Carnivorele nu mănâncă vegetație. Leii, de exemplu nu ar înlocui carnea cu niște mere, chiar dacă ar fi înfometați. În sălbăticie, comportamentul leilor poate să fie observat atent. Înlocuiesc ei carnea cu vegetație atunci când sunt foarte flămânzi? Nu se hrănesc cu iarbă oricât ar fi de flămânzi. Leii și alte feline mănâncă iarbă numai pentru a își curăța stomacul, pentru a o elimina prin vomitare, deoarece iarba nu se digerează bine și de aceea o vomită. Pentru a digera plante, animalele au nevoie de un tract digestiv mai lung, diferit de cele care mănâncă carne. Următorul citat explică această stare de fapt:

„Leii nu pot mânca fructe și vegetale. Se datorează la mai multe motive. 1: Mâncatul este un comportament instinctual care este predeterminat genetic. Dacă încerci să hrănești cu fructe un pui de leu nu va mânca fructe. 2: Dinții leului sunt construiți în așa fel încât nu poate mânca vegetație. Dinții leului sunt ascuți ca să poată captura și ucide prada, ei nu pot strivi vegetația. 3: Stomacul leului este incapabil să digereze celuloza care este prezentă în plante. Pentru a digera plantele erbivorele au organisme simbiotice în stomac care sunt absente la leu. 4: Intestinul leului este prea mic pentru a digera celuloza din plante, erbivorele au intestine mult mai lungi.” (ref. 82)

"21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7; 21-23)

Cu alte cuvinte, numai cei pe care îi cunoaşte Dumnezeu fac parte din Biserica Sa.