Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când El locuieşte în noi. Când locuieşte în noi îl vedem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne observăm și ne cunoaştem pe noi înşine, omul nostru interior. Experienţa noastră personală cu Dumnezeu este calea de a îl cunoaște pe El şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui.

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori sunt Bisericile instituționale, prin funcționarii lor, care ne spun ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dumnezeu locuiește în oameni și nu în clădiri făcute de mâini omenești. Noi suntem templele Duhului Sfânt.

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău. A dirijat învăţăturile lui Isus (Iisus) către o dezvoltare, care se vede în zilele noastre. Nimeni nu poate contesta două lucruri:

Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al ordinii dar al unei alte ordini decât a celei lumești. Există o deosebire esențială între ordine, așa cum o înțeleg oamenii în mod obișnuit și ordine, așa cum o înțelege Dumnezeu. Oamenii înțeleg prin ordine organizare bazată pe anumite principii și reguli.

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel. Există chiar pe Internet foarte multe materiale, care clarifică problemă autorilor epistolelor atribuite lui Pavel. Este de ajuns să fie tastată această expresie: „autorul epistolelor lui Pavel” şi apar mai multe materiale.

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) Prin Duhul Sfânt simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, primim învăţăturile Sale şi avem acces la Mintea lui Dumnezeu. Cristos ne învaţă toate lucrurile prin Duhul Sfânt, chiar lucruri pe care nu le-a spus niciodată pe pământ.

De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului. Atât pământul, cât şi cenuşa, au acelaşi substrat material, adică elementele chimice conţinute de tabelul lui Mendeleev.

Unii membri ai unor Bisericii instituționale îi învață pe frații și surorile lor o doctrină greșită și extrem de periculoasă. Această doctrină se bazează pe un text din epistola apostolului Pavel către Evrei, în care ni se relatează următoarele: 

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. În acest articol mă ocup în special de o ramură, care ține de Martorii lui Iehova și anume de aceia și acelea, care susțin doctrina modalistă, care reduce Trinitatea la o singură Persoană. Modalismul este doctrina teologică potrivit căreia Tatăl, Fiul şi Duhul nu sunt trei Persoane distincte, ci mai degrabă trei moduri sau forme de activitate în care Dumnezeu se manifestă pe Sine.

Instituția bisericească își vădește adevăratul caracter și prin modul în care gestionează ultimul drum, în această viață, al oamenilor. Cei care sunt înmormântați în cimitire private, nu au dreptul la o slujbă religioasă, din partea Bisericii instituționale ortodoxe. Paradoxal, aceste persoane, aparținând Bisericii instituționale Ortodoxe, nu au dreptul să fie incinerate, drept negat de aceași instituție bisericească, dar nu pot găsi locuri de veci nici la cimitirele publice.

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe, ci mă refer la eliminarea autorității pe care Bisercile instituționale și-au construit-o, în numele lui Dumnezeu, în mod artificial. Isus (Iisus) nu a dat Bisericii autoritatea de a judeca sau pedepsi păcatele, căci dacă ar fi făcut acest lucru, aceasta înseamnă că Biserica ar fi mîntuitoare noastră și nu Dumnezeu. Isus (Iisus) a dat, prin Duhul Sfânt, o competență de a lega și deslega păcatele, dar această putere este altceva decât a le judeca și condamna, mai degrabă este o abilitate de a numi păcatele, de a le identifica și prezenta ca păcate.

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T. În al doilea rînd Pavel a dorit să spună că Isus (Iisus) a adus o singură jertfă pentru păcate, adevărata jertfă și că jertfele din V.T. reprezentau doar umbra bunurilor viitoare.

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită să nu îi facă nici un rău, fără voia sa, aceleia sau aceluia pe care îl iubește. Această grijă, impropriu denumită frică, se aseamănă de departe cu frica, având în comun cu ea dorința de a nu greși, dar se deosebește fundamental de frică.

Iată două texte, din N.T., care, din punct de vedere al principiilor pe care le promovează, se contrazic între ele:

27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:

28 „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om.”

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor.

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei:

Întrucât în articolul anterior am afirmat că există contradicții între două texte biblice doresc să dezvolt acest subiect și să analizez și o altă posibilă interpretare. În ceea ce privește autoritatea de a lega și dezlega păcatele, în N.T. ne sunt oferite două texte diferite, în legătură cu acela sau aceia, care au primit această calitate. Iată cele două texte:

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset? În primul rând, trebuie să ținem cont de contextul în care acest text se află. Este adresat Evreilor convertiți și se referă la obiceiul lor de a părăsi adunările creștine și probabil de a se întoarce la credința lor strămoșească, adică credința iudaică.

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori, era scos din tabără și era omorât sau omorâtă cu pietre de popor.

Cu cine ne comparăm în viața noastră de credință? Ne comparăm cu cei sau cele din jurul nostru sau cu Isus (Iisus)? Din nefericire avem tendința să ne uităm la cei sau cele din jurul nostru, adică din colectivitățile creștine de care aparținem și să tragem concluzia că nu suntem mai răi decât ei și că suntem de fapt ca și ei, în multe privințe. Există o medie la care ne raportăm și suntem mulțumiți dacă ne considerăm pe noi a fi la nivelul acelei medii.

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus) nu se închină la idoli, căci Isus (Iisus) nu este un idol.

Mulți predicatori spun oamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți cei credincioși și să reamintească acestora, cu alte cuvinte, ceea ce ei au auzit deja de nenumărate ori.

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe sau organizații (de stat) care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. Ele pot de asemenea să fie forme de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate;[1] Alte definiții posibile ale instituțiilor ar fi următoarele:

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi  induce, fără voia mea, concepții greșite celor ce citesc? Aceasta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu și anume pe faptul că Dumnezeu însuși mă corectează dacă greșesc.

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane și nu a unei doctrine. Nu este vorba doar despre un set de credințe, care trebuiesc să fie proclamate public și de respectarea unor reguli, care să ne asigure mântuirea, prin însăși respectarea lor.

Este vreo diferenţă între faptul că textele N.T. doar conţin inspiraţia lui Dumnezeu sau că ele sunt în totalitate ‚insuflate’ de Dumnezeu? Există o mare diferenţă. Dacă textele sunt ‚insuflate,’ această înseamnă că alegerea cuvintelor folosite de către scriitorii lor a făcut-o chiar Dumnezeu, deci fiecare cuvânt care se află în N.T. provine chiar de la El.

Dumnezeu ne face liberi dar instituţiile bisericeşti ne judecă această libertate.

Dacă ar trebui excluşi toţi păcătoşii din Bisericile instituţionale acestea ar rămânea  ne ocupate, dar nu trebuie să fie excluşi.

Unii Creştini sunt ca nişte baloane cu aer. Se înalţă spre înălţimi dar înăuntru lor este numai aer. Susţin cu tărie Biblia dar nu ştiu nimic despre felul în care a fost scrisă. Dacă nu eşti întru totul de acord cu ei şi nu spui exact ce spun şi ei începe atacul la persoană, eşti blamat şi considerat eretic. Dacă nu eşti Penticostal sau Baptist nu eşti bun de nimic. Dacă nu eşti Romano Catolic sau Ortodox eşti pe nicăieri.   

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa Creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, superioare, din punctul de vedere al moralităţii, cu o mare capacitate de creativitate, asemănătoare cu a lui Dumnezeu, adică după chipul şi asemănarea Lui.

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când va trebuie să le abandonaţi, pentru a nu vă face părtaşi la păcatele lor.